NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată
Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.

12 februarie 2010

Plumbii - o problema ?

   In decursul unui an de pescuit, pierdem o gramada de plumbi. Ma refer la cei care dau stationar dupa rapitori, inspecial dupa somn si salau. Se stie ca pestele mai mare sau mai mult, sta de obicei in locuri imposibile, pline de agatatori sau scoici taioase. Daca inmultim numarul de plumbi lasati in balta cu cat costa in medie unul, ajungem la concluzia ca anual dam pe lest cat pe o iesire mai departata de 2-3 zile. Un trip, un raid.
   Cei mai multi iau plumbii de gata, bine facuti si fara munca , afumatura si alte neplaceri, dar mai sunt si pescari plictisiti de iarna si cei mai indemanatici, carora le place ceva self- made si cei mai economi din fire.

   "Mi- as face culisanti, dar nu pot sa le fac gaura, canalul". Ei bine, sa va arat o metoda simpla de a-i turna, atat culisanti cat si plumbi cu vartej.
   Luam o bucata de BCA, potrivita cu numarul de matrite pe care le vom face pe ea (nu prea mare, caci vom vrea s-o pastram dupa aceea si sa nu ocupe loc mult). Facem un desen sumar cu creionul, mai mari mai mici. Cu o surubelnita si un ciocanel, croim si scobim matritele, cu atentie sa nu se sparga marginile sau blocul (de BCA ! ). Finisam, e gata. Inainte de turnare si de fiecare data, pentru a nu se lipi plumbul de matrita, presaram putin ipsos sau sare de bucatarie sau orice praf care nu arde si il presam bine pe forma.
   Pentru culisanti, facem la un cap si la celalalt al matritei cate un canal, adanci pana la jumatea adancimii matritei.
   Pentu fiecare forma vom folosi pentru a face canalul, o tija de sarma de preferinta mai otelita, cu un cap indoit pentru a o putea apuca usor. Pe aceasta tija rulam o bucatica potrivita de staniol de la ciocolata, sau mai buna de la pachetul de tigari (o invelim), nu prea din gros, de ex. o tija de 7 cm cu grosimea de 1,5 mm o invelim cu o fasie de staniol de 7 x 1,5 cm. Odata intodusa tija in canaletele din forma, punem pe capete, presam putina paine framantata. Altfel atunci cand turnam plumbul, tija va pluti din cauza mai micii densitati.
   Pentru plumbii cu vartej, e bine sa folosim agrafe mari cu vartej. Scobim un locas pe dimensiunea vartejului, astfel ca agrafa sa intre in forma spre a fi prinsa in plumb. De agrafa, mai legam suplimentar o bucatica de sarma indoita ca sa nu pluteasca pe plumb. Peste vartej presam paine.

   Nu-i mare filosofie, poanta e ca trebuie pus praf in forme si ca sarmele trebuie invelite cu staniol. Plumbul se gaseste usor la cei care colecteaza fier vechi, la un pret de nimic, sau pe langa vulcanizari- plumbii de echilibrat roti, etc. Plumbii pentru un sezon intreg si pentru toti cei din gasca dvs. se pot turna de catre un om in cateva ore libere. Noi asa facem de ceva timp.

Un comentariu:

De azi am introdus moderarea commenturilor, din cauza spamarii repetate. Scuze pentru inconvenient !!!