NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată

24 septembrie 2014

De la Sorin, inca o reteta !

 
   Daca v-a folosit cumva reteta de caras la borcan, daca ati facut conserva si daca v-a placut, iata, prietenul Sorin Birlea, din Sibiu, ne incanta cu alta reteta tentanta (timp scurt de preparare). Sa nu mai spuneti ca e greu, ca n-aveti timp !

  Sa ne spuna acum Sorin, ce si cum :

   -Si daca tot e sezonul, m-am gandit sa va prezint o reteta de zacusca de peste
Acum am ispravit-o de facut...
Se poate folosi orice fel de peste dar zacusca iasa foarte gustoasa daca se foloseste macrou. Macar jumatate din cantitatea de peste daca e macrou, tot e bine.

  La zacusca aceasta, eu am folosit jumatate caras si jumatate macrou...

Zacusca de peste
Ingrediente:

- 2,5 kg peste gata curatat.

- 400 ml ulei

- 2 kg gogosar copt.

- 500 gr. ceapa

- 700 gr. morcov fiert.

- 1,5 l bulion, sare, piper, foi de dafin

Pestele se fierbe 20 min. dupa care se scot oasele mai mari. Apoi se da pe masina de tocat de 2 ori ( pe cea mai deasa sita).
Se dau prin masina de tocat toate ingredientele si se procedeaza ca la orice zacusca.
La inceput se adauga in oala uleiul si ceapa, apoi morcovul fiert si gogosarul, se fierb toate vreo 15-20 de min., apoi se adauga pestele si bulionul. Se amesteca des sa nu se prinda compozitia, la foc potrivit.
Daca e prea groasa compozitia, se mai poate adauga bulion.
Prepararea dureaza cam 1 ora si jumatate, pana cand uleiul iasa deasupra compozitiei.
Apoi se pune zacusca in borcane si se fierbe " in dunti" 45 de minute.

Cam asta e, e usor de pregatit, nu dureaza mult si e fff gustoasa...
Mie mi-au iesit 12 borcane...

Pofta buna!
  -


24 august 2014

Conserva de caras, la borcan

   
 
   Am citit pe Facebook, o reteta de caras conservat, postata acolo de unul dintre prietenii mei, din Sibiu. Anume, Sorin Birlea.  M-a impresionat poza cu borcanele atunci puse si i-am cerut reteta si permisiunea de a o pune aici, spre deliciul multor pescari de pasnici si pasionati de asemenea, de gatitul cu schepsis, al pestelui.

  
   Eu nu am facut (inca) aceasta conserva, dar dupa cum arata borcanele alea, garantez ca va iesi ceva super ! Iata asadar, faimoasa reteta :

Sorin Birlea
· Sibiu ·

Reteta conserva de peste

Deci, reteta:

Aceasta reteta o fac de peste 10 ani, am incercat mai multe dar in final am ramas la aceasta.
E foarte buna, bucatile de peste nu se zdrobesc, nu trebuie sa mesteci in ea, nu se prinde pe oala, etc, etc...
Conserva prefer sa o fac din caras "ca palma" sau si putin mai mare.
Alt lucru bun e ca nu exista o cantitate anume de ingrediente, se pot face si 4 borcane, si 7 borcane, oricat, depinde de cantitatea de peste avuta.

Ingrediente:

- peste ( caras)
- morcov taiat cubulete mici
- ceapa taiata solzisori
- usturoi taiat bucatele medii
- piper boabe
- sare
- foi de dafin ( o foaie la un borcan)
- ulei
- bulion
- otet. ( o lingura si jumatate la un borcan)

- Borcane care au capace cu filet. ( cam de 400 ml)

Pestele se curata, se eviscereaza, se taie toate aripioarele, apoi se spala si se taie rondele cam de 2 - 3 cm.
Se ia un borcan si se adauga cam 3-4 rondele de peste, apoi se adauga cateva cubulete de morcov, cativa solzisori de ceapa, putin usturoi, sare, si 3-4 boabe de piper.
Apoi iar se adauga 3-4 rondele de peste, morcov, ceapa, sare, piper boabe, etc.
Apoi iar 3-4 rondele de peste, si tot asa pana se umple borcanul.
Cand borcanul e plin, se adauga o foaie de dafin, o lingura si jumatate de otet, se adauga ulei cam jumatate de borcan si bulion tot cam o jumatate de borcan ( in ordinea asta).

Foarte important, sa nu inghesuiti prea tare in borcan ingredientele.

Apoi se pune capacul cu filet pe borcan, si se continua la fel cu toata cantitatea de peste avuta.
Cand s-a ispravit toata nebunia asta, borcanele se pun intr-o oala si se fierb "in dunti" 11 ore, la foc potrivit. Deja aici e treaba sotiilor, prietenelor, etc, ele sunt experte la capitolul asta. Trebuie adaugata apa cand scade, etc...
 Iarasi foarte important este ca pe timpul fierberii borcanele sa aiba apa pana la nivelul capacului, tot timpul. Cand scade, se completeaza...

Dupa cele 11 ore ( eu le las si 12 ore) borcanele se lasa in continuare in oala, pana se racesc in apa lor.
Nu o sa se simta niciun fel de oscior, o sa se topeasca toate
Merita incercat, nu aveti nimic de pierdut, numai de castigat

Cam asta e, reteta se poate face si cu altfel de specii de peste, doar ca nu stiu cat trebuie lasata sa fiarba "in dunti" cu platica sau obleti, etc.
Probabil ca mult mai putin, dar eu stiu doar reteta cu caras
Sa aveti pofta!


 
     Da, sa avem si sa ne invrednicim sa o facem. Ca peste... are balta !

25 iunie 2014

Rusanesti, in iunie la salau

   Duminica seara, pe la 21,00, am ajuns la Rusanesti sub baraj, impreuna cu varu` Cristi, dupa salau. Mai bine zis, "strapazani", de aia de 30 - 35 cm, ca dintr-aia dau acum pe acolo. Daca ar fi fost ca si anul trecut, am fi avut pestisori pentru momeala, la locul de pescuit, doar sa intind mana sa iau, ei bine, acum nu era nici tipenie, asa ca am ratat pescuitul de seara. Nu-i nimic, o sa dam dupa somotei, cu niste rame bune, pe care le scosesem, in drum, de la Caracal.

   Pana la 24,00, nu a miscat nimic la ramele alea si fiind obositi de drum, am pus telefonul sa sune la 5,00 si ne-am culcat. A doua zi, hai dupa pestisori. Am uitat sa spun, ca uitasem acasa pusca... pardon, trusa cu twistere (betele de spin le luasem !). Am umblat la deal si la vale cinci ore !!! dupa pestisorii aia si nimic, nici macar unul ! Disperat, am pus pe un bat, o rotativa de 00, mica si am incercat pe la pernute, sub baraj, poate da ceva, vreun avatel. Am prins iute trei bibanasi si doi avatei si am taiat din ei, niste fileuri de carnita, cu care am lansat, insfarsit, la salau. Era ora 11,00.

   De atunci, pana la ora 13,00, am prins 6 strapazani, apoi au dat drumul la turbina de langa mal si nu mai statea pe fund nici plumbul de 120 grame, daramite ala de 40 grame, cu care dadeam eu. Nu s-a mai oprit turbina aia, pana la 1,00 noaptea, asa ca nu am mai dat deloc in seara aia. Cristi, a tot incercat cu plumbi mai grei, in locuri mai ferite de curent, mai la distanta, dar degeaba, salaii stateau tot acolo, unde era curentul mare si nu se putea da dupa ei. Si iar am ratat pescuitul de seara !

Marti dimineata, la 5,00, apa era perfecta, peste aveam destul, obleti, babusca, deoarece, in dupamiaza trecuta, venisera carduri pe langa mal si prinsesem o gramada, aveam si cativa carasei mici - mici, de 3 - 4 cm, vii, hai sa pescuim, ca acum sunt toate bune ! Ei bine, acum - mii de draci, nu mai avea el chef de mancare, nu tragea !!! Pe la 10,00 abia, a inceput, cate doi si apoi pauza, apoi iar cate doi... si am mai prins vreo 15 bucati, asa cu pauze, pana pe la 13,00. Si fiindca statea sa ploua, am strans si am plecat spre casa.

   Ca si observatii :
   clar, nu trage la peste viu, nici micut, ci prefera la bucatica / fileu de peste, asa, cat degetul mic ;
   nu trage la fir mai gros, sau bete rigide, trebuie umblat cu fineturi, bete gen feeder sau carboane pentru spin si fir de 0,16 - 0, 18, carlige normale de salau (mai mari). Struna de 70 - 100 cm ;
   pe pila, desi se mai inghesuie lumea, nu da mai bine decat pe mal, ba chiar mai slab ;
   din barca se da cel mai bine, la jumatatea dintre pila si balustrada, la mijlocul canalului ;
   in zona e si platica mare (mai spre pernute), de aia "talanca", de 2 - 4 kile.

   Cand am ajuns la Valcea, ne-am mai continuat nitel drumul si am ajuns la Turnu, ca pana la miezul noptii, sa mai incercam si somoteiul. Aici insa, plouase cu galeata si nu se putea ajunge la locul bun, dincolo de tunel, din pricina noroiului, asa ca am incercat in alt loc si pana la 23,00 nu am vazut decat cateva trasaturi anemice si un ghibort. Pe la ora 1,00, miercuri, am ajuns insfarsit, acasa. Si asta, e tot.

04 mai 2014

Ploaie si obleti, la Bradisor

Turnurile de la Bradisor
   Desi planificasem o incursiune mai sus de lacul Vidra, dupa pastrav indigen, pe niste laculete ascunse in munti, datorita ploilor torentiale din zona, n-am avut curaj sa ne bagam cu masina pe acolo si am amanat asta, asa ca, hai la Bradisor, ca si acolo e bine, mai da cate un pastrav curcubeu, e asfalt... etc. Am plecat : eu, Catalin, Didi si Nelu Alimanescu ( si tot astia ne-am intors si acasa).

Bradisor - vedere spre baraj
   Stiam ca din 1 mai, se deschide sezonul pe ape de munte. Asa e in fiecare an, si scrie si la Ordin, ca de la aceasta data, e permis la pastravi. Buuun, numai ca anul asta, ca sa ne amintim si sa tinem minte unde traim, in ce tara, s-a facut o mica precizare, ca, de la 1 mai, e permis pescuitul la salmonide, insa, fara a aduce atingere art. 1, care spune ca e interzis pescuitul, pana la 1 iunie si deci, nu e permis... e, dar nu e... sau daca e, atunci unde mama dracu` se aplica un articol si unde se aplica altul ? Tipic romaneste, un rahat de ordin pe minister, se transforma intr-o problema nationala, se incalceste si baga oamenii in ceata, se poate lasa cu scandal si amenzi. Paznicii de pe la Romsilva, care au vazut absurdul situatiei, nu te iau cu parul, dar te cam gonesc de la pescuit, vizibil deranjati de faptul ca nu pot sa-ti ia pleasca de 50 lei / zi, pentru prins copacii de pe mal si cativa amarati de obleti (poate si vreun pastravior, doi).

La turnuri, sub pod
   Inca de pe noapte, l-am incercat cu de toate : rame, carabeti, buchet de viermusi, si granule, dar in zadar. Ne -am postat strategic, la turnuri, spre a fi feriti de ploaie, sub podul care leaga turnurile de mal (loc destul de bun, in perioada asta a anului) si am stat acolo pana pe la 8,30. Rezultat = 1 bibanel. Apa era merlie, cam tulburica si am gandit ca asta ar putea fi cauza esecului.

Catalin si Didi
   Dupa asta, am mers la coada lacului, in loc deschis, unde apa era de-a dreptul limpede. Aici, tot asa, nu tragea absolut nimic, nu ataca nici macar la rotative, zero absolut. In schimb, s-a pornit o ploaie deasa, care intr-o jumate de ora, ne-a trecut prin pelerine si impermeabile, ne-a udat total si asa, demoralizati, am zis ca ar fi mai bine sa ne intoarcem la turnuri, ca macar avem un adapost de ploaie. Si bine am facut, fiindca de atunci, a plouat - a stat, incontinuu, 10 minute senin - 20 minute ploaie, pana am plecat acasa.

Bradisor, la coada lacului
   S-au prins obleti marisori, cativa pastraviori mici, buni de aruncat inapoi in apa si vreo trei bibani de-o palma. Si apa in haine. Pe la 17,00 am strans si am plecat acasa.

La plecare

     Rezultat : aer, miscare si cateva poze, dar intentia conteaza, nu ?


30 martie 2014

A urcat salaul la Izbiceni

 
Primul salau pe 2014
  Anul asta, s-a incheiat devreme pescuitul. Azi cred ca e ultima zi de pescuit, pana pe 30 mai, cand se incheie prohibitia. De aceea si avand si ceva informatii ca ar fi urcat din Dunare, salaul, mreana si platica mare, ne-am vorbit, eu si doi prieteni, Catalin si Nelu Alimanescu (mare maestru pescar - cum, nu ati auzit de el ?? Ma mir...), sa mergem la Izbiceni si chiar mai jos, la Moldoveni, acolo unde Oltul se desparte in doi craci cu apa repede.

 

Izbiceni - baraj
   In principal vizam salaul, la shaduri dar si la viu daca prindeam ceva maruntis pe acolo. Totusi, ne-am pregatit si pentru mreana, pentru mrenele alea mari de 3 - 6 kile, care, cand urca pe Olt, sunt atractia No. 1.
   Am plecat de seara, sa putem incerca intai mreana, noaptea, la Moldoveni. Am ajuns in zona pe la miezul noptii si am orbecait prin niste coclauri, prin intuneric, pana ce, cu ajutorul Google maps, am iesit pe malul Oltului, exact la locul unde voiam. Aici, apa era foarte mica si repede, pe un pat de pietris. Am fost intampinati rapid de reprezentantii companiei locale de electricitate (o Dacie cu o caruta la remorca), deoarece pe apa, aveau loc manevre tactice cu 4 sau 5 ambarcatiuni dotate cu faruri puternice si alte ustensile, ce se deplasau rapid in sus si in jos, luminand fundul apei si incercand eroic, sa starpeasca orice tentativa de invazie a pestelui, catre barajul de la Izbiceni. Cu mici exceptii, chiar reuseau ! A venit si un paznic de la balastiera din apropiere, care, privindu-ne cu mila, asa pe niste tampitei, ne-a zis ca nu-i acolo loc de pescuit... Totusi, am asezat patru bete pentru mreana si am asteptat vreo ora - doua, dupa care, timp de 50 minute ne-am culcat.
 
 
Primul
    Cand s-a luminat, am iesit din masina, am strans betele si hai la baraj, ca macar salaul o fi pe acolo. Cat despre mrene si platici, nici vorba, alea sunt povesti, legende ramase in folclor, din timpurile cand inca nu descoperise Faraday, ce si cum e cu electricitatea. Ma rog, toate astea se petreceau la 2 km de baraj, unde Politia de frontiera, patruleaza zi si noapte, impotriva braconierilor (adica aia care nu si-au pus stampila pe chitanta, sau vai !! nu au timbrul de 2 lei !!).
 
 
Al doilea
    La baraj, fiind dimineata, stiam ca nu vom prinde nimic pana dupamiaza, dar am prins niste obleti, "niste", insemnand vreo 40 - 50, si am pus cate doua bete de om, la viu, la salau (trebuie sa recunoastem, in cel mai bun loc !). Am mai cochetat si cu plasticele cand si cand. Unii care statusera de seara trecuta si toata noaptea, in barci, pe apa, dand la plastice, aveau cate 3 - 5 salai, dintre care unul era de cel putin 5 kile... frumos, dar si sa stai in barca toata noaptea, pe frig si vant, e criminal.
 
Catalin
   In fine, dupamiaza a inceput sa creasca apa, si am prins si noi, doi salai, nu prea grozavi, la interval de o ora, unul de celalalt. Ambii, la viu, deoarece incepuse vantul ditr-o parte, dinspre sud si era aproape imposibil sa dai de sus cu plastice si sa ai control asupra lor. Venisera si alti pescari, digul era plin, dar de data asta, in afara de noi, doar un flacau din capatul celalalt, a mai prins vre 3 bucati mai mici, in rest pauza, pana cand s-a intunecat. Cei din barci, cat am mai stat noi, nu au prins nimic.
 
 
Alimanescu in actiune
   Si am plecat acasa, multumiti ca macar am avut la ce sa facem o poza - doua si ne miroase mana a peste. Asta e, nu puteam rata salaul de primavara.
   De maine, tot salaul ce va mai urca acolo timp de o luna, pentru reproducere, va fi strict monitorizat de echipajele electricienilor, sub supravegherea onor Politiei de frontiera, care-i va feri de ochii curiosi ai fraierilor cu permis.

02 martie 2014

Izbiceni - prima iesire pe 2014


  Avand in vedere ca nu se mai poate pescui decat in aceasta luna, in aprilie fiind deja prohibitie, am zis ca poate dau de salau la Izbiceni. Vorbesc de salaii aia mari de 3 - 5 kile si chiar mai mari, care, daca Dunarea creste cat de cat, urca spre a-si cauta locuri de depunere, pana sub barajul de la Izbiceni.

 
   Asadar, m-am uitat pe cotele Dunarii si am vazut ca e in crestere, vreme frumoasa si calduta (doar pe net era asa !!! ), hai sa incepem si noi sa mai dam cu jigurile in apa. Aveam si ceva informatii de la Valcea, cum ca apa e crescuta la Izbiceni si punand cap la cap ce mai gasisem pe net, am considerat ca merita facut un drum pana acolo.
   Si cum se intampla in viata, ca socoteala de acasa, nu-i tot aia din targ, intai de toate, vremea a fost cainoasa : frig, negura, burnita si noaptea ceata. Au dat-o cu nuca-n perete, atat netul, cat si posturile TV, nu a fost nici partial soare - ca unii, nici ploaie seara, ca altii. Si nici cald. Apa era cu desavarsire scazuta, vezi poza de jos:

 
   Am vorbit cu un localnic si mi-a zis ca zilele trecute, apa era mai mare cu doi metri !! Ce mai, am nimerit si noi la spartul targului !  De la Ionesti - Valcea, in drum, cumparasem de la un pescar, patru carasei, din care am taiat bucatele si am pus cateva bete in vederea vreunei capturi de mihalt, care, in mod sigur este inca pe acolo, dar care din pacate, trage foarte ciudat, la ce ora vrea el, de multe ori, abia spre dimineata. Noi nu am stat prea mult, pe la 21,00, am plecat spre casa, mai ales ca ne asteptam sa o dea in ploaie, cum zicea Busu... ploaie pe dracu, era o burnita fina ca o ceata, in jumate de tara, asa a fost tot drumul de intoarcere.

 
   La plastice nu a dat nimic, nici macar asa ca o parere de atac, absolut nimc ! Nu mai spun ca intre 16,00 si 19,00, nu am stat nici sa fumez o tigara, am lansat gen kamikaze, de ma durea si spatele si mana. Nu cred ca era acolo nici urma de salau. Mihaltul nu a venit in scurtul timp de noapte cat am stat. Adica, mai pe romaneste, am dat ca in ligheanul cu apa ! Am si scos, cateva cabluri si sarme aruncate acolo de isteti...

   La 16,30, a venit si Politia in control si a cerut mai putin permisul (abia de s-a uitat la plasticul ala), cat chitanta cu stampila ANPA ! De timbrul ala de 2 lei, a zis ca n-are treaba, doar chitanta stampilata l-a interesat deosebit !

 
   Pe la 21,00 satui de stat degeaba in frigul amplificat de burnita, am dat drumul la motor si p`aci ti-e drumul ! 
  Poate ca pana la prohibitie mai apuc sa fac un drum dupa salaii aia mari si poate ca o sa am (sau poate nu) si bafta sa-i gasesc acolo.

23 februarie 2014

Prohibitia pe 2014



 Acum aproape o saptamana, s-a emis Ordinul de prohibitie la pescuit, dar mai bine il pun acum pe pagina, decat deloc.
  Nu o sa copiez intregul Ordin, cu toate chestiile alea detaliate si stufoase, o sa pun aici doar ce ne intereseaza pe noi pescarii sportivi din interiorul tarii.  Iata care sunt punctele de interes :


Ordin 83 din 17.02.2014
Privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014

ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură emite următorul ordin:
SECŢIUNEA 1

Zone şi perioade de prohibiţie
Art. 1.
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv.
(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv.
Art. 2.
În Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv.
 
   Si pe specii :


SECŢIUNEA a 2-a
Specii şi perioade de prohibiţie
Art. 5.
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale;
b) pietrarul (Zingel zingel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul de baltă (Proterorhinus marmoratus), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius), precum şi alte vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, tot timpul anului;
c) coregonul, păstrăvul de mare, lipanul, tot timpul anului;
d) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv şi din 15 septembrie până la data de 31 decembrie;
e) sturionii, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
f) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie – 31 august inclusiv.

Puteti citi Ordinul complet, la : http://www.info-delta.ro/blog/ordinul-privind-prohibitia-pescuitului-anul-2014-proiect-de-ordin/ sau la : http://www.ddbra.ro/media/Ordin%2083_17febr2014_prohibitia%20pescuitului.pdf  .

   E destul de rau ca se opreste pescuitul asa devreme, dar sa luam si partea buna, se va deschide pe 31 mai !!! Asa ca dati-i zor la treba, cat inca se mai poate !

06 ianuarie 2014

Permisul de pescuit in 2014

 
 Din ce am mai spicuit pe net si din auzite, in anul care abia a inceput - 2014,  nu se intrevad schimbari in legislatia privitoare la permisul de pescuit sportiv / recreativ. Adica, vom pescui asa cum e si normal, cu acel card plastifiat, cu sau fara timbre pe el, dar cu chitanta de plata atasata langa permis.
   Aici este o mica hiba, nu toti au cardul acela nominal si netransmisibil, dar daca avem o chitanta pentru plata taxei anuale si buletinul / cardul de identitate (pentru a proba ca acea chitanta este a respectivului pescar), se poate pescui fara grija si fara necazuri la vreun eventual control.

   Taxa pe 2014, se pare ca este tot de 30 lei (sa nu ne mire daca Ponta o pune taxa suplimentara pe numarul de bete ca si pe stalpi, pe ramele folosite, etc :)))), se poate plati la Trezorerie, care are numarul de cont pentru asa ceva.

   Pentru pescuitul in apele de frontiera, se pune obligatoriu viza de PG, la Politia de frontiera din zona in care vom pescui. Viza aceasta este gratuita.
   In ceea ce priveste prohibitia din acest an, nu se cunoaste inca nimic sigur, la urma urmei, abia e boboteaza, sa fim sanatosi ca pana atunci mai e !

 

     Pentru anul 2014, tuturor unditarilor din tara si din afara : La multi ani ! si Fire intinse !!!                                          
   Dupa cum am zis, voi actualiza postarea cu date concrete :
 
   Azi am fost la Trezorerie si la ANPA si mi-am rezolvat treaba cu permisul pe 2014. Iata cum : Intai am platit cei 30 lei la Trezorerie. Aici nu a fost necesar decat cardul de identitate si banii. Am cumparat de la posta un timbru fiscal de 2 lei, Apoi, m-am dus la Filiala ANPA si acolo imi trebuia cate o copie dupa CI, permis, timbru si chitanta. Le-am facut toate pe o foaie si apoi dl. inspector, mi-a pus o stampila pe chitanta si a semnat-o. Ulterior, eu am lipit si timbrul pe spatele chitantei. Cam asta a fost toata tevatura, mi-a urat fire intinse si mi-a zis ca, sa am grija la parasute :) dupa cati parasutisti sunt pe la noi, cred ca voia sa spuna sa nu dau peste ei, sa-i incurc !!!!

Glumeam, deci iata pe scurt ce acte sunt necesare la viza permisului :

- Chitanta de 30 lei de la Trezorerie
- Timbru fiscal de 2 lei
- Copie / copii dupa actul de identitate, permisul de pescuit, timbru si chitanta.

  O mica observatie, la Trezorerie, la mine in Valcea, au stiut nr. de cont, insa inspectorul ANPA mi-a zis ca s-a schimbat contul de curand si s-a mirat ca aia l-au stiut. Chestia e ca daca Trezoreria iti incaseaza banii, stiu aia ce fac, fiindca fara un cont valabil nu ar putea lua banii.
   Dupa cum vedeti, totul a fost foarte simplu, intr-o ora am scapat de intrebari, asteptari si alte asemenea. Drept, chestia cu stampila n-o mai stiam, m-am desteptat aseara cand am citit comentariile voastre si multumesc pentru sfat bun, ca altfel nu mai mergeam la ANPA.

    Ceea ce va doresc si voua !

Asa arata viza pe 2014