NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată
Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.

24 octombrie 2010

Pescuit la munte in octombrie

e frig si peste nu-i
   Desi stiam ca nu mai trage niciun peste pe defileul Oltului, la munte, am hotarat sa mai fac o iesire - ultima din anul asta acolo. Tot la Raul Vadului. Am prins timp frumos cu soare (cu dinti), dar era frig de ingheta apa din balti. Pe o astfel de temperatura, in afara de stiuca si biban, pe acolo nu mai trage nimic. Tot pestele e retras prin cotloane ascunse si bineinteles ca rapitorii stau pe langa ei, astfel ca la mal sau in suvoi nu mai e nimic de prins. De fapt nici nu se mai vede vreun peste de niciun fel.
   Am plecat din Ramnicu Valcea de dimineata si cand am ajuns era pranzul, mai caldut afara si speram ca totusi sa prind ceva. Si dai si incearca-l peste tot in locurile stiute, in altele total aiurea, poate- poate il nimeresc. La artificiale, pauza, la viu la fel. Eram dezamagit si ma intrebam ce o fi fost in capul meu, sa ma duc acolo pe trei zile si ca deobicei doar cu malai si usturoi, urmand ca hrana sa fie compusa doar din pestele prins, cu mamaliguta si mujdei. Pe dracu peste ! Sa vezi cum mananc eu mamaliga goala (vorba vine) !

trebuie sa-l gasesc eu...
    Si m-a cuprins fratilor, asa, o mare hotarare, ca orice o fi, sa am peste la cina. Mai ales ca si gazda, Miki, ma laudase la toti ca nu se poate sa nu prind eu, ca sunt mare specialist si alte prostii de astea si ma faceam de... Se facuse aproape seara si eu nu vazusem o ciupitura. Atunci s-a produs minunea - pe sub un mal unde apa era mai adanca si erau niste radacini in apa, sub niste salcii, am prins un mic clenisor. Era un loc imposibil, mai ales ca batea si vantul. Oricum asta m-a inviorat, gandurile negre au disparut si am dat in acelasi loc mai atent, mai asiduu.
Primul - minunea
   Asa e, cand e sa fie : au inceput sa dea unul dupa altul si din ce in ce mai mari. Nu mai mari de 25 cm, dar destui si toti in acelasi loc. Gasisem bancul ! Ce mai, mi-am salvat onoarea de pescar si in ziua urmatoare pe seara, am prins din nou in acelasi loc, la fel, mai multi. Nevoia te invata...

mici, dar multi !
    De acum, abia la vara daca mai merg pe acolo si am vrut sa mai vad ultima data pe anul asta, locurile de acolo, mai ales ca asta constituia si o provocare avand in vedere data inaintata.
   In curand incepe mihaltul si sper ca macar o data sa dau dupa el prin decembrie. Pana atunci poate, ceva pastrav, daca voi avea ocazia !