NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată
Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.

10 iunie 2012

Prima nocturna la Turnu

Pasul Cozia
   Dupa ploi nesfarsite si ape tulburi pe Olt, acum s-a facut insfarsit cald noaptea si apa e asa merlie, nu prea tulbure, tocmai buna pentru somotei. Poate si pentru mreana, dar nu am fost la deal mai sus dupa ea. Si asa, vineri seara, pe 8 iunie, am deschis oficial, sezonul de pescuit al somoteilor, la Turnu - Valcea, in Pasul Cozia.

Pe seara la locul de pescuit
   Asta presupune ca se pescuieste doua zile la rand si se sta cel putin o noapte intreaga. Imi este usor de ajuns aici, de la Ramnicu Valcea pana la Turnu, sunt doar 25 km. Mergem dupa somotei, ce-i drept cam mici, dar ce sa-i faci, ala mare inca nu a iesit la mancare (inca !).
   Oricum, de anul trecut, de pe vremea asta, tendinta este de crestere a dimensiunii la somoteii prinsi de noi. Desi Oltul este arhiplin de somn si somotei, nu ne lasa inima sa luam chiar orice moaca mica, astfel ca mare parte din capturi, ajung iar in apa. De la 1 kil incolo  se mai retine cate ceva, altfel ne-am duce degeaba la pescuit acolo. In iunie si inceputul lui iulie, dealtfel, se prind ceva mai mici si pe masura ce timpul trece, pana toamna, devin tot mai mari. Acum se prind 20 bucati si se opresc 1 -2. Asta e, hai sa va zic ce am facut.

Razvan 
   Cum spuneam, vineri dupamiaza am plecat la Turnu, insotit de prietenul Razvan, inarmati cu cateva lipitori si niste rame nasoale, d`alea negre si lungi, rame la care (pe aici pe la noi), nu trage nici un peste, nici macar ghibortul ! 2 - 3 bete de caciula si o foaie de cort, doua izoprene si gata tabara de pescuiala.
 
Aici se doarme cand nu trage deloc
   Timpul a fost frumos, dar noaptea e inca racoare, pe la 4,00 nu prea erau 17 grade, asa cum zic mincinosii TV. N-am avut probleme cu frigul, fiindca am experienta si m-am asigurat de asta. Apa nitel crescuta, merlie, cum spuneam, conditii optime. Si totusi, nu a tras cum presupuneam seara, au dat mai rar, si cam putini, doar doi au fost ceva mai rasariti, ma rog, nu e concludent, poate am nimerit noi ceva, vreo defectiune la solunare... saptamana ce vine o sa ma edific.
 
Primul
   Au venit a doua zi si Didi cu Catalin, amici pe care-i stiti de pe aici, de pe blog si membrii seniori in gasca si ne-au adus acasa.  Dupamiaza au plecat si ei separat, sa-l incerce tot acolo. Inca nu am aflat ce au facut, probabil acum dorm si nu-i mai deranjez.
 
A doua zi, in alt loc, la tunel
   Am fi putut lua si cel putin 1 - 2 avati mari la trei kile (in mod sigur luam !), dar fiind exact in dreptul turbinelor de la baraj, sus pe lac, a sarit un gardian speriat de spectrul foamei si somajului, ca nu e voie, ca ramane el fara servici daca luam noi un peste, ca sa dam la 70 m de acolo, etc. Asa de enervat am fost sa scap o ocazie rara ca asta, ca nici nu m-am mai gandit sa ma duc, precum zicea ala, mai incolo si sa arunc exact unde erau avatii, langa gardian. Erau la vanat in card, pe o suprafata mica, apa curgea destul de tare, nu prea limpede,  fierbea apa de atacuri ( cei care dau la avat stiu ce inseamna asta), era imposibil ca in max. 5 min sa nu am cel putin doua bucati... si erau numai d`ai mari de 2 - 3 kile...  Am sa propun la Hidroelectrica, de acum, sa angajeze numai gardieni obligatoriu pescari, asa cum sunt cei de pe Oltul inferior (sic!).

Al doilea
   Asa a fost sa fie, somoteii aia doi i-a luat Razvan si nu l-am intrebat inca, in ce fel a rezolvat marea dilema : Ciorba sau Friptura ?

7 comentarii:

  1. Bravo Ducu bine ca ai facut inaugurarea in sus eu am batut numai in jos dar cu rezultate bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Desigur o sa ma duc si eu la vale, dar astept sa iau concediul, peste doua saptamani. Sper sa mearga bine anul asta.
    Numai bine si fire intinse !

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa postati daca mai prindeti "africani", chiar sunt curios. Sper sa imi fac si eu timp sa ies dintre betoanele incinse din oras la o pescuiala.
    Fire zbuciumate, numai bine

    RăspundețiȘtergere
  4. Ok,mai stii ? Eu am mai dat acolo anul asta, de vreo 4 ori si pana la toamna... tot ce se poate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Va salut, tin sa va spun ca imi place stilul dumneavoastra de pescar original si simplu.
    Am avut ocazia sa trec prin zona Fedelesoiu-Manastirea Turnu pe partea dreapta a Oltului dinspre Rm. Valcea spre Sibiu. Am o rugaminte daca imi puteti si vreti sa imi spuneti, avand in vedere, cred, ca sunteti din zona sau mergeti mai des la pescuit pe acolo: 1. Se poate pescui doar cu permisul eliberat de ANPA, sau mai trebuie alte taxe si care sunt regulile de pescuit.
    2. Ce peste este majoritar in zona si cel mai usor de prins avand in vedere ca vreau sa pescuiesc de placere.
    3. Ce momeli ma sfatuiti sa incerc.
    4. Se poate pescui pe ambele maluri ale Oltului in acea zona(intreb ca mai sunt si monumente istorice-nationale "Manastirea Cozia") sau sunt locuri speciale.
    Va multumesc.
    PS: sunt pescar amator-incepator si incerc sa invat de la maestri acestui sport/stil de viata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru aprecieri. Ca sa va raspund la intrebari, daca e vorba de zona Fedelesoiu - Turnu :
      1. Se poate pescui doar cu permisul ANPA. O exceptie ar fi lacul Bradisor, unde e taxa Romsilva de 50 lei / zi, dar asta iese din discutie, fiind mai sus la munte spre Voineasa.
      2. In aceasta zona, majoritar e somnul (somoteiul), cleanul, carasul, stiuca, dar bineinteles depinde unde anume pescuiesti, pe ce lac sau curs, sau loc. Un peste devenit de acum comun si care se prinde mai peste tot si ziua si noaptea este somoteiul. Stiuca da mai pe toamna, cleanul si carasul doar in anumite locuri... In orice caz, intre Rm. Valcea si Turnu, nu prea sunt locuri bune, abia la Turnu se poate face o pescuiala mai productiva, pe malul cu manastirea. Acolo curge un fir de apa ce vine de la manastire : in aval de el dai la somotei, in amonte dai si dupa caras, babusca, clean. De la baraj, treci prin doua tunele pt. auto ( intre ele e loc adanc pe Olt, unde da somoteiul bine), si soseaua duce inca vreo 5 km mai sus in amonte, pe langa calea ferata. Peste tot ai locuri bune de somotei sau caras (caracuda). Mai da si clean si cate o mrenuta, vreun biban...
      3. Ca si momeli, sunt : ramele mari de pamant, de gradina lipitori (!) de pamant nu de carne- se gasesc la magazinele de pescuit, poate si ceva coropisnite. Pentru caras, rame mici de balegar si macaroane, ceva viermusi.
      4. Da, se poate pescui oriunde pe Olt, daca ai acces la apa. La Cozia nici nu are rost sa dai pe langa manastire, ca nu faci nimic. In rest, oriunde, cu permisul ala de Anpa, e OK. Dealtfel nici nu vine nici dracu sa te intrebe de vreun permis...
      Astea fiind zise, va doresc spor la treaba si : Fire intinse !!!

      Ștergere
    2. Multumesc pentru sfaturi si amabilitate. Am sa incerc sa fac si eu o partida in zona. Dupa consultarea solunarului cred ca 17-19 august este un weekend mai bunicel chiar daca vremea e destul de calda.
      Interesant ar fi daca postati si o poza cu montura folosita la somotei.

      offtopic: Abia am venit de la mare, am avut si lanseta cu mine si am incercat o metoda noua pentru mine "taparina", la care nu am prins nimic :), doar antrenament si deprindere tehnica. Un pescar mai in varsta care dadea la guvid mi-a sugerat sa nu mai incerc ca nu mai e stravid -ca pe vremuri- sau alt peste in marea neagra care sa mai traga la taparina, si daca vreau sa prind ceva sa incerc la guvid. Am plecat cu o amaraciune in suflet afland acest lucru trist, si nici guvidul nu mai are dimensiunile pe care le stiam din copilarie.
      >fir intins!

      Ștergere

De azi am introdus moderarea commenturilor, din cauza spamarii repetate. Scuze pentru inconvenient !!!