NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată

05 februarie 2012

Ceva cu mrene si agatatori

Costica la Raul Vadului
  Va ziceam data trecuta, de niste chestii utile in pescuitul de adancime la mreana. Nu sunt eu prea mare specialist la mreana, dar am incercat sa ma adaptez de nevoie, conditiilor vitrege in care se desfasoara o partida de pescuit pe Oltul superior, cu fund bolovanos si curent mare. Cu titlu de incercare, puteti folosi si cele cateva fleacuri pe care le propun azi.
  In primul rand, lestul. Asta se agata, se infige sub pietre si se blocheaza, cu atat mai tare, cu cat e curentul mai mare, ajutat si de supraintinderea liniei. Am incercat cu tot felul de plumbi, cei rotunzi, in forma de maslina, au dat cele mai bune rezultate :
 
Culisanti de 70 g
  Totusi, cate odata, mreana trage exact unde nu trebuie, in cel mai aprig suvoi si nici acesti plumbi nu fac fata agatatorilor. Disperat de pierderea a imense cantitati de plumbi, plus rateurile, caci mreana tragea si la plumbii agatati si o si simteam intepata, am conceput un plumb care se blocheaza in pietre extrem de greu si isi da drumul din stransoare in 98 % din cazuri, daca tragi tare de linie :
 
Cam asa arata la final
  Dupa cum se vede mai jos, este un plumb cu vartej, nu conteaza forma, invelit cu o bucata de burete si cusut cu ata tare. Buretele trebuie sa nu fie intins, doar invelit pe plumb, pentru ca atunci cand e tras cu putere, se micsoreaza, se stoarce si permite eliberarea dintre bolovani. La partea de sus, dinspre vartej, este putin matisat cu ata cu care-l coasem.

  Rezulta o galusca destul de nasoala ca aspect, dar eficace. Inainte de o noua aruncare, o stoarcem cu mana si are doar greutatea plumbului. Linia se trece (cu opritor) direct prin ochiul vartejului. Nu folosesc des acesti plumbi, dar intotdeauna am la mine 5 - 6 bucati. Desigur, daca sub pietrele unde s-a oprit acesta mai sunt si niste radacini...salutare !
 
  Linia : de obicei se foloseste monofilamentul, deoarece nu prea "fluiera" in apa si se stie, mreana e un peste foarte precaut, sfios, la cea mai mica suspiciune evita momeala. Eu, dupa ce am avut nenumarate ruperi datorate exclusiv agatarii, am riscat si i-am pus textil, nu toata linia, ci doar 20 m fir inaintas, de 0,40 mm si struna tot din textil de 0,10 mm. De atunci, nix probleme si mreana vad ca nu prea e impresionata de faptul ca vibreaza mai tare firul. Am gasit pentru asta niste fir ieftin, doar 5 lei / rola de 20 m si e foarte bun. Sunt si role de 100 m, cu 25 lei :

Textilul (verde) de 20 m
  Carligele, indiferent de brand, trebuie sa fie groase, otel batut, cu tija scurta, deschiderea larga si varful orientat drept in sus, nu curbat, nu " cioc de papagal". E bine sa le si incercam cu un patent, principala hiba pe care ar putea-o avea, ar fi sa se dezdoaie. Am patit asta in driluri cu mrene mari, cand am scos carligul abia curbat. Am gasit pentru asta, vreo doua marci cu diferite marimi :

Strong  steel hooks
  Cele mai bune sunt Gamakatsu, cu codul 3820G.

  Celelalte sunt Phoenix, o marca chinezeasca parca, oricum, sunt ascutite in triunghi, ceva titan, au ochete si sunt siliconate cu albastru inchis, foarte bune si astea, inteapa foc !

Phoenix
  Observati curbura si orientarea varfului :

Siliconate albastru
  Despre momeli nu mai spun, fiecare da cu ce stie mai bine in zona lui. Eu dau cu viermi albi si galbeni, intre care presar bucatele de cascaval Dalia, sa le manance si sa miroasa. Si ce mai miros !! Nu iese nici de pe maini doua zile !
  Betele bune pentru asta, sunt scurte, cu varful usor mai rigid. Cu linia bine intinsa, mreana se inteapa singura. Nu poti sa stii cand va trage, rar si atunci nu stai cu mana langa bat, ca pistolarii. Trage violent o data si o lasa. Ori s-a intepat, ori i-a dat drumul si nu poti sa o iei. De aceea varful mai rigid, alaturi de un carlig mai mic si ascutit bine, ajuta la inteparea rapida, de la prima trasatura. Desigur betele trebuie foarte bine asigurate cu bolovani, cracanile la fel. Muscatura unei mrene mari si forta cu care trage de linie, sunt incomparabil mai mari decat a somnului ! Nu uitati si de frana mulinetei, sa fie bine slabita - cei patiti stiu de ce... Mulinetele bune, sunt cele de forta, cu raport mic.
Nu ati vrea sa fie stransa frana...
  Asa, ca si constatari generale, pe o apa repede si cu substrat bolovanos, trebuie urmarit cursul apei si acolo unde in preajma unor afluente sau praguri, se formeaza mici golfuri mai linistite, cautam cu vederea nisip pe fund. Nisipul aluvionar se asterne peste pietre, incepand de la mal si pana unde suvoiul e tare si il duce la vale. Acolo, noaptea se aduna mrenele la mancare si nu ai parte de agatatori.  Daca asta e langa o confluenta, e cel mai bun loc. Chiar daca o noapte nu a mancat, in altele, rupe ! Si nu neglijati un aspect important : liniste ! Nu strigati si nu va agitati pe mal, ca mreana chiar prezenta, nu va musca.
In liniste
  Desigur, sunt multe alte lucruri care ar trebui spuse despre pescuitul mrenei, eu nefiind mare specialist, dupa cum v-am mai spus, am pus aici doar ce am constatat si ce am mai "inventat", mici smecherii care pot fi utile unora din voi. Si nu am vorbit decat, despre pescuitul de adancime la mreana. Mai sunt multe alte tehnici, unde altii sunt mai mari meseriasi si va vor spune ce si cum, ca doar de aia avem net.

     Iarna pescuim cu mouse- ul !

2 comentarii:

  1. Salut !

    Plec la vale spre ... deal de Rm. Valcea !
    Nu am timp acum , dar o sa revin cu detalii, ev poze daca e cazul cand ma intorc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curios, daca ai facut ceva, Am fost si eu la Lazaret, un pic mai sus si... locuri faine, peste ZERO !!!!

      Ștergere

De azi am introdus moderarea commenturilor, din cauza spamarii repetate. Scuze pentru inconvenient !!!