NOU ! Incearca acum o cautare pescareasca: ORICE DIN PESCUIT

căutare personalizată
Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.

16 iunie 2013

Am revenit

  



Dupa o absenta de vreo doua luni, timp in care am fost extrem de ocupat cu redecorarea casei + serviciu si alte belele, am revenit pe net si de acum o sa postez la fiecare pescuiala mai de soi.

  Desigur ca am mai fost si la pescuit, ca altfel nu se putea, am fost pe Olt si la deal si la vale, mai cu rezultate, mai fara, dar mai mult noaptea, dupa somn. Orice activitate de spinning a fost intrerupta si va fi pana joia asta, cand, auzind eu ca Dunarea va fi crescuta (deci urca pestele pe Olt), ma voi duce intr-o plimbare de trei zile intre Dunare si Babiciu. Si numai cu batul de spinning si cu toate cutiile, cutiutele si troacele pe care le am cu tinichele, voblere, plastice si ce-or mai fi.

   Am fost si saptamana trecuta, dar m-am limitat la somotei. Avatul nu ataca pe nicaieri, maruntis nu era pe deasupra, abia spre plecare au venit obletii sub barajul Rusanesti si pesemne ca pe sub ei au venit si salaii. Nefiind pregatit pentru salau, am optat sa merg noaptea pe malul stang, spre Babiciu, "la tevi", vreo 4 km amonte de Rusanesti. Ei bine, incepand chiar de la baraj, pe tot pereul erau masina langa masina, pana la 1 km de Babiciu, unde e apa prea mica sa mai poti arunca vreo undita. Asa ceva nu am mai vazut ! Cat or fi, vreo 14 km parca, nu am avut loc sa arunc 4 undite ! Era prima zi de dupa prohibitie, si cum tragea binisor platica pe zona... Nici la nunta nu e asa purcoi de lume !

Izbiceni
   O noutate ar fi ca, la Rusanesti sub baraj, nu mai sunt baracile alea, placa de beton e goala, salcioarele cat o curelusa au crescut inalte si groase (cati ani au trecut de cand au inchis locul ala !), Asta insemnand umbra, singura de pe zeci de km, izvorasul ala cu apa ca gheata e tot acolo, ce mai, de acum se va prinde iar salau si avat acolo. Nu imi fac iluzii, locul o sa fie ocupat non stop, chiar daca nu trage nimic, macar se poate sta omeneste pe canicula si momeala e tinuta la rece... Am lansat cateva bete acolo, cu rezultate dezastruase, din pdv. al agataturilor. Am scos intregi doar doua din vreo 12 strune ( la 4 bete, dar refacute de vreo trei ori ). Se pare ca tot fundul e acoperit de parasute, setci, sarme si cabluri si dracu or mai fi bagat muncitorii aia in atatia ani, in apa. Macar se poate da la avat !

  
Turnurile de la Bradisor, noaptea
Acum o sa iau pentru noapte si vreo trei bete fixe, am sa incerc cu doua mreana si cu unul salaul. Ziua o sa blinkeresc si asta o sa fie distractia. Ma rog, planul de acasa...

 




    Asa ca pana saptamana de vine, s-auzim de bine !

04 martie 2013

La Zetoane si la Izbiceni, in martie

salaul

   Sambata noaptea, pe la 3,30, am plecat cu Catalin si cu Didi, prieteni si colegi de pescuit, dupa un plan foarte sofisticat, spre Islaz - Turnu Magurele, la baltile alea ce odata erau pline de stiuci, la Zetoane. Le casapisera unii cu setcile acum doi ani, dar ramasesera destule pixuri prin balta si dupa gandul nostru, acum se marisera destul.

   Acolo era (si este si acum), pusa o pancarta pe care scrie ca balta este proprietate privata, etc si ne gandeam ca asta i-ar fi speriat pe setcari si stiucile au avut timp sa creasca. Pe de alta parte, baltile astea fiind inundabile, nimeni nu ar face piscicultura acolo si deci tinicheaua cu pricina, ar putea fi pusa la vrajeala de catre vreun smecher... Una peste alta, hai acolo sa ne iesim din pareri. Daca nu, dam seara la Izbiceni, dupa mihalt.

cu Catalin
   Am ajuns la Zetoane, la 8,00 si fiind cu Tico, usor cum este, am avut curajul sa merg pe nisip 1 km, pana la malul baltii. Foarte greu, cu drifturi, dar am ajuns. Aici, frig, vant taios, nu tare, dar foarte rece. Si am stiucarit noi sistematic si cu diverse naluci, pe Zetonu mare si apoi pe ala mic, prin toate ungherele... nimic, nimic, parca nu mai era niciun peste pe baltile astea, pesemne chiar asa era, l-or fi terminat setcarii.

Dune
   Cu jale si cu gandul ca totusi ar fi trebuit sa mai stam pana se face dupamiaza, am plecat spre Izbiceni. Acolo, ne-am asezat sub baraj, sub cupele deversorului. Au mai venit multi cu masinile, s-au uitat lung si au plecat. Apa scazuse de cand venisem noi si continua sa scada. Se vedea deja unul din batardourile de la vale de cuburi. Descurajati de asta, oamenii plecau acasa. Noi am pus sapte bete fara sa le lansam, doar asa de poza, sa nu se ocupe locul si apoi am incercat sa dam nitel dupa salau cu plastice, dar asa mai mult de incercare, nu prea serios. Am pierdut fiecare cate doua si apoi am pus masa, am stat de poze si flecareala, sa treaca timpul si sa lansam si noi dupa mihalt, pe seara.

shad
   Pe malul celalalt, niste localnici scoteau obleti cu parasute si "televizoare" si ne gandeam ca unde-s obleti sunt si salaii sub ei, dar oricum nu mai era loc sa dam si noi acolo. Mai venisera si niste aia cu barca sa puna setcile, le-au si pus intre pila si malul nostru, dar ramasesera gaurile de sub pila, dintii aia, prin care pestele trece mereu de la canalul de fuga, spre deversor. Noi aveam sa pescuim intr-o punga ramasa - slabe sanse ! Mai - mai sa plecam, dar am zis ca nu se stie si ca dupa aia s-ar putea sa ne para rau ca nu am stat, dupa ce am facut atata drum.

Catalin si Didi
   Catalin zice ca de ce sa stea un bat gol, ca a facut rost de un oblete viu si il pune asa sa vada poate ca totusi da ceva in el. A stat obletele ala viu, vreo patru ore, degeaba si pe la 16,00, am taiat bucatele din alti pesti si am lansat toate betele, aproape, la 3 - 4 m de peretele de beton. Sa fie, ca nu stii... eu le-am zis ca mihaltul nu trage decat exclusiv noaptea, iar dinspre partea salaului, nu aveam nicio speranta. Auzisem de la un copil localnic, cum ca ar fi urcat salaul cu vreo trei zile in urma, cand era apa mai crescuta si chiar se luasera cativa mai mici, dar de atunci nu s-a mai prins.

Optimist
   Si cum stateam asa degeaba pe acolo, minune ! Un bat in care aveam bucatica de peste, prinde viata, incet de tot, inca o data si inca... Pe dracu - zic eu, e vreun guvid, ca ala trage asa anemic ! Didi, a luat-o in serios si a stat langa bat, pe urma a tras mai tare si l-a intepat. Un salau de 3 kile ! Imediat ce l-am scos ( bine ca am luat de acasa minciocul mare la mine in ultima clipa !), am observat ca apa, incepuse sa creasca usor. Acum nu stiu, poate ca apa mai repede, a gonit obletii de pe malul opus ( localnicii plecasera) si a adus si salaul la noi, sau poate a fost acolo tot timpul si doar acum pe seara, la 17,30 a inceput sa traga, sau venise de la vale printre setci cand a crescut apa...

e ceva
   Chestia e ca, din momentul ala, am pus mana pe jiguri si plastice in modul cel mai serios si am spinuit constienti ca mai sunt si alti salai pe acolo. Am stat pana la 22,00 si am mai prins doi, si am mai scapat si eu si ceilalti cativa mai mari decat ce prinsesem, nu, nu ca in poveste, fiindca ii adusesem desupra si ii tarasem pe apa vreo 10 m spre mincioc pana sa scape, dar aia e, am dat golul de onoare, ne-am intors acasa cu salai si inca pe 2 martie, destul de devreme pentru asta.

setcarii
   A dat in plastice destul de des, dar nu l-am intepat eu eficient, spinningul nefiind punctul meu forte. Jiguri nu prea grele, si softuri diverse, numai shad-uri, in culori alb - albastru, alb - verde, galben - verde, rosu - portocaliu. Agatatori cat cuprinde, de la setcari si japcii, tot felul de cabluri, sirme si alte alea, pana nu deverseaza sa curete tot, o sa lasam acolo tone de twistere ! Noi am terminat toate noutatile pe care le cumparasem.
   Mihaltul nu s-a aratat deloc.

asa da !
   Fiti fericiti cei care aveti de gand sa va duceti pe acolo, A INCEPUT SALAUL si nu mai pleaca de acolo pana la prohibitie ! Si de acum, or sa dea din ce in ce mai mari ! Si nu uitati ca si mihaltul trebuie sa traga, daca nu in noaptea asta, in cele urmatoare !
     Asadar, pe el !!!

24 februarie 2013

Pescuit in Parcul National Cozia ( 3 )

La "aer conditionat"
   Am ajuns deci, la gura tunelului ala de care va spuneam ca e mai special. Sa vedem ce e cu tunelul asta.
   Este pentru auto, e foarte lung, se spune ca are cam 500 m lungime, dar eu cred ca are aproape 1 km. Mergand cu o medie de 40 km / ora, faci aproape 2 min pana ajungi la celalalt capat. Si nu vezi nicio "luminita la capatul tunelului", asta fiinca este in curba. Nu e electrificat, n-ai lumina, asadar este o gaura neagra, lunga, stramta si curbata. Intram cu masina vreo 10 m, oprim si claxonam de cateva ori, ascultand cu geamul coborat, daca se aude raspuns. Daca nu, plecam cu viteza mai mare si cu geamul deschis, curba nefiind chiar asa de stransa, claxonand la fiecare 10 sec. Pericolul este sa intalnesti la jumatatea drumului vreun prost care nu a procedat asa si apoi sa mergi in marsarier pana iesi afara ! Plus ca este exclus sa faci acolo in bezna scandal cu ala, cine va da inapoi... Unii, inarmati cu o lanterna ( ce-i drept rar ) se aventureaza macar asa de placere sa-l traverseze pe jos, asa ca o frana brusca in curba si in tunel.... Ce mai, maxima atentie atunci cand traversam.

Cristi langa cort la gura tunelului
   De la poiana asta larga de langa tunel ( aval  ), spre apa, se face o poteca ce duce prin padure, cand mai pe sus, cand pe langa apa, tocmai pana la capatul opus al tunelului, ceva gen litera D, unde poteca merge pe linia curbata. Daca plecam de aici, lasand masina in poiana, avem un stufaris cu apa scazuta, cu vreo 2 - 3 locuri de blinkerit, destul de anevoioase, si cateva locuri de clean, pe sub copaci. Ajunsi la mijlocul distantei, este un loc ( de fapt vreo trei ), foarte bun de somotei si clean la pluta, deoarece, peste Olt este debusarea Lotrului, un canal betonat ce iese din munte si unde se varsa cu debit mare si putere, apele de la barajul Vidra, dupa ce au trecut prin CHE - Bradisor. Cand apa foarte limpede ce iese perpendicular pe Olt se impotriveste cursului, rezulta un mare anafor bicolor si cu adancime marisoara, unde e loc grozav de vanatoare a somnului. Chiar si cand e oprita debusarea, tot acolo sta la panda.

In padure in dreptul debusarii
   Totusi, ca sa ajungi aici, in dreptul debusarii, este mai avantajos sa faci drumul asta de la celalalt capat al tunelului. Poteca ce pleaca imediat din stanga gurii tunelului din amonte, este destul de anevoioasa, dar de aici, ai o multime de locuri bune pana la jumatea potecii. Unul este foarte frumos, niste fagi inalti de tot umbresc apa si ai deschidere larga de vreo 30 m, merge bine cleanul, somoteiul, avatul, carasul... Sunt doua vetre mari de piatra pentru focuri si gratare si nici nu e departe de mers pe jos. Lasi masina fara grija la gura tunelului, unde e loc suficient de 3 - 4 masini si mergi pe poteca vreo 5 minute maximum, asa ca se pot lua mai multe ustensile si chiar familie - copii. Ca sa-ti dai seama daca locul e posibil ocupat si sa nu faci drumul degeaba, e simplu, vezi sau nu, masini parcate la tunel. De acolo pana la jumatea potecii, la debusare, poteca e mai grea si lunga, se merita sa faci drumul asta doar daca esti chiar amator de miscare si pescar inrait.

La locul No. 1
   Daca prinzi locul gol aici la gura tunelului, unde se lasa masinile... aici stai ! Loc bun pentru 6 bete, vatra de foc, loc de cort, masina, plus loc de parcat pentru altii din padure si aici ca si la "rapa" trage in fiecare noapte si se prind mai mari si cateodata foarte multi somotei. Locul este foarte vizat, datorita mai ales "aerului conditionat", o patura statica de aer racoros, inalta de 1,5 m ce se prelinge din tunel fara a crea curent de aer si astfel atunci cand afara sunt 35 grade C*, aici sunt cam 23 - 25 de grade, ideal vara, dar cam nasol pe toamna. Este bineinteles vizat si pentru potentialul de pescuit, de aici, extrem de rar se pleaca fara peste. Datorita acestor calitati, imi permit sa-l declar locul No 1, din tot traseul.

Vara cand sunt 35* afara
   De aici, inspre deal, mai este un loc la vreo 30 m, dar atentie, sunt niste trunchiuri scufundate la 4 m de mal si trebuie sa stii la fix unde sunt, sa recuperezi printre ele. Mai la deal, mai sunt cateva locuri, unul mai bun in dreptul unui podet de beton, dar toate, pana la cantonul CFR, bune mai mult la caras, la feedere. Drumul se face mai stramt si anevoios, dar se poate merge cu masina, si cam dupa 2 km, ajungem la halta CFR - Cozia. End of road, sfarsit de drum si intoarcere. Aici calea ferata intra intr-un tunel ce strabate un versant de munte vreo 100 m si iese la capatul altui drum ce pleaca de la barajul Brezoi si trece prin satul Varateca. In spatele cladirii haltei mai sunt locuri bune de caras. Tot aici, opresc si trenurile personale si sunt multi cei care vin cu trenul la pescuit.

Se mai prinde cate ceva
   Ar fi fost inca multe de spus despre aceste locuri, nu se pot cuprinde toate aspectele unui traseu asa de lung si variat ca si relief, specii de pesti, conditii de mediu, etc. In orice caz, sfatul meu este, ca macar o data sa lasati masina la manastire si sa faceti traseul asta pe jos, ziua, cu un bat de dat la clean, trecand prin toate locurile pe care le-am amintit si astfel veti vedea si conditiile reale pentru un pescuit nocturn.

Daca eu pot la 50 de ani...
   
     Zau, face bine la sanatate !

20 februarie 2013

Pescuit in Parcul National Cozia ( 2 )

Lacul vazut de pe prima "casoaie"
   Asadar, am trecut de debarcader si dupa ce drumul urca usor, trecem pe langa un loc arid, expus soarelui, cu doua tomberoane de gunoi si o haita de maidanezi (blanzi), ce reprezinta locul destinat de catre autoritati, camparii si unde eu nu as sta nici macar cat as fuma o tigara. Mai mergem in amonte cateva sute de metri si ajungem la gura unui tunel CFR. Drumul continua la deal, pe langa el. Inainte de acest tunel cu vreo 100 m, avem pe stanga o cladire din beton, parasita, ceva gen statie de sortare, sau... ma rog, treaba e ca aceasta intra in albia Oltului, si e foarte inalta. Daca ne suim pe scara de beton pana pe acoperisul plat si cu niste gauri in el, putem lasa in jos o pluta de clean cu lacusta sau viermi si apoi bine jucata - gata cleanul ! Daca stai si te uiti atent de sus, spre baza cladirii, vezi clenii de 20 - 40 cm, multi ca obletii. Nu trage prea des, e precaut, dar e o placere sa stai acolo si sa-i atragi cu jocul lacustei pe apa.

Per pedes apostolorum
   De asemenea, fix in dreptul tunelului CFR,  cum ne uitam spre apa, vedem un zid de piatra in L, care tot asa, intra in albie, formand un golf impreuna cu acea cladire de mai sus. Pana jos la mal, ai zice ca e imposibil de ajuns, ba chiar am gasit si o undita abandonata acolo, dar daca esti mai sportiv si agil, poti cobori. Sub bolti de umbra de la copaci, trec avati si cleni, ceva de speriat. Totusi si aici, preferam sa lansam de sus. Acest L, reprezinta gura unui tunel vechi, scufundat acum, deoarece atunci cand s-a construit barajul Turnu, atat soseaua de pe malul opus, cat si drumul si calea ferata de pe malul nostru stang, cu tunele cu tot, au fost reconstruite mai sus, cele vechi fiind inundate. In interiorul acestui L, se poate intra cu masina, pune cort si face focul la un gratar, la umbra catorva pini. Pe latura dinspre Olt se pot pune 7 - 8 bete la somotei, aruncand mai in larg. Aici chiar merge bine somoteiul, dar daca esti singur noaptea, ai grija sa ai lumina mai multa fiindca umbla o multime de serpi pe langa zidul unde pui betele si in loc sa stai atent la bete... Daca e lume mai multa, nu prea ies si nici nu cred ca sunt veninosi, doar te tin in continua alarma. Locul e folosit mai mult pentru gratare si chefuri, aici gasim liber mai in cursul saptamanii.

Cracane originale
   Mergand tot spre deal, trecem prin poieni, pe langa apa, dar mai sus ca si nivel, mai sunt locuri de pescuit, dar o sa vedeti ca sunteti in permanenta sub liniile de inalta tensiune, uneori sunt atat de joase, dealungul drumului, ca ti-e si frica sa mergi pe drum. Aici nu sunt indicate pescuieli si tabere, dealtfel sunt si locuri proaste, unde nu prinzi nimic. Apoi hop, in dreptul unui stalp de inalta, iesim dintre copaci si dam de cealalta gura a tunelului scufundat (un cap la L, altul aici). Mai sus pe dreapta noastra e si gura tunelului actual CFR. Aici se observa si gaura tunelului, apa nu il acopera, decat pe trei sferturi. Din interior se aud pleosnete de rapitor mare, ce se da la puiet. Si aici se pot lua cleni, cate o marlita toamna, sau mreana. Problema e alta. Suntem cu trei randuri de cabluri de inalta deasupra capului, e ceva inaltime pana la ele, dar... iti trebuie curaj, un bat scurt si de preferinta de fibra. Eu am dat aici si cu un carbon de 2,70 m, dar nu am lansat si recuperat, decat in plan orizontal... treaba e sa nu lansezi departe si cu bolta, locul bun fiind chiar sub picioare, la gura tunelului.

Pana la debarcader
   De la acest tunel, pe o portiune de vreo 200 m, drumul este foarte ingust, circula o singura masina, avand un parapet de placi de beton, inalte de 4 m pana la apa. Pe parcursul lui, apa e foarte mica si sunt puzderie de obleti si clenisori. Odata ajunsi aici, vedem cum Oltul face o curba, in dreptul a trei stalpi mici de curent si incepe "marele zid din beton", prin care trece teava de apa. Pana la acel zid, apa e foarte mica pana in larg si nu faci treaba la pescuit. Substratul e namolos si nu cred ca te poti baga nici cu soldare. In larg, unde incepe adancimea, da, acolo stau avati mari, stiuci si cine mai stie ce, fiindca se vede atacand mereu. Peste Olt incepe viaductul cel mare, pe piloni.

Varu` Cristi la datorie
   De la acest zid, mergand pe langa el, apa este langa drum, si se fac o gramada de aveole umbrite, create special de pescari, cativa copaci inalti, umbrosi si apoi locul de pescuit unde incape masina si cortul, cu deschidere suficienta la apa. Si apoi altul si altul si asa o tine cam un kilometru. Undeva, pe portiunea asta a drumului, o sa vedem intrand in albie, o mica placa de beton, de cativa metri patrati. Peste Olt se vede un motel (Lotrisor). Este de fapt un cap de pod. De la placa si pana la malul celalalt sunt 3 sau 4 piloni ai podului, care daca apa e mai scazuta se si vad. Locul e bunisor, trage bine, dar e plin de agatatori, cred ca aici se formeaza un zacamant de plumb, ce va fi exploatat in viitor :) ! Aici am stat multe nopti si nu am prins cine stie ce, dar tot pentru aici, mi-am cumparat un tignal de ala de arbitru, din cauza castorilor. Sunt mari cat niste caini, nu se sperie de om, de fapt cred ca nu se sperie de nimic, dai cu pietre, cu lemne, strigi si dupa 5 minute, te trezesti cu el la picioare, sa faci atac de cord pe intuneric ! Pana la urma, fiind foarte simpatici si blanzi, ajungi sa-ti placa de ei, dar sa ai tignal, sa stie ca e acolo unul care-si apara teritoriul ! Pe coada betelor, pietroiaie, ca daca unul de asta mai neatent se incurca in fire, adio bat. Tot de aici, incepe si domnia aricilor. Fosgaie toata noaptea prin tufe, de zici ca-s sobolani. Ei bine, sa stiti ca unde este un arici, nu-s serpi, soparle, gandaci si cam nicio lighioana. Astia mananca absolut tot, te poti culca fara grija si fara cort ermetic inchis. Adevarati prieteni.

La capul de pod
   Si uite asa, ajungem la o poiana mare, unde drumul s-a inaltat si aici dam de o a doua casoaie, cladire de aia de intra in albia Oltului, cum a fost si prima de langa tunelul in L. Asta are un fel de balcon. la 4 m desupra apei, unde poti arunca 4 bete la somotei, sau pescui la pluta, clenii de dedesupt. Avantaj aici, ca avem umbra in prima parte a zilei. Trebuie sa spun ca inainte de asta, de poiana, cu 50 m, dam de un bloc de beton pe marginea drumului si in dreptul lui, privind in jos spre apa, se face un mic golf si un canal ce intra intr-o alta gura de tunel, perpendicular pe munte (???), pesemne ca era de aerisire la vechiul tunel, sau gura de mina, nu stiu, dar cand apa creste, intra in el si cand scade, iese. E plin de obleti, bibani, cleni si cine mai stie ce si la gura lui si pe golfuletul ala, e loc foarte bun de clean marisor, mai ales la rotative mici, de 00 sau de 1. In dreptul acelei cladiri din poiana, spre munte 50 m, este halta CFR - KM 318. De fapt aici, desi trenurile personale opresc la dus si la intors, stau doar 2 - 5 secunde si pleaca. Nimeni (in afara de mine, se pare), nu coboara si nu urca, daca vrei sa cobori aici, se uita nasul luuung, lung la tine si crede ca-ti lipseste vreo doaga. Sari direct in rugi de mure si maracini si astepti sa plece trenul... Loc bun pentru amatorii de sporturi extreme.

La km 318
   Mai departe, mergand pe drumul nostru, dam de niste izvoare cu apa rosiatica, nu beti de aici apa, trece prin niste fiare si e si o alga ce-i da culoarea asta. Si iarasi locuri amenajate. Aici apa e adanca la mal, prea adanca si somoteiul nu prea vaneaza la adanc. Fundul este din sfaramaturi de piatra. Apoi drumul urca iar fata de apa si mai incolo spre amonte, daca mergem mai incet, o sa vedem un loc de parcat, mai largut si spre apa, o poteca ce coboara vreo 10 m dand la un loc amenajat pentru pescuit (eu ii zic "la rapa"). Aici lasi masina in deal si cobori cu harnasamentul, destul de greu, poteca fiind abrupta si alunecoasa. Jos ai loc de 7 - 8 bete si cort. Spatiu suficient si un loc de pescuit super, trage in fiecare noapte si se prind bucati mai mari.
Pe langa asta, marele avantaj in locul asta, e ca il poti gasi liber in weekend, fiinca nimeni nu se baga in rapa cu gratare si familion si de fapt, nici pescarii nu prea se baga aici cu masina sus... afara de cativa care stiu potentialul locului. Apa are cam 5 - 8 m adancime si substrat piatra - namol  =  un loc ideal de somotei. De aici, mai departe dam intr-o poiana mare cu deschidere de 50 m la apa, cu adancime mica si namol pe fund, unde se prinde bine caras la feedere, si dam de gura ultimului tunel auto, ala de care va spuneam ca e ceva mai special si ca voi insista asupra lui.

La rapa
 
      Voi insista, insa data viitoare, ca am obosit scriind !