Dupa o absenta de vreo doua luni, timp in care am fost extrem de ocupat cu redecorarea casei + serviciu si alte belele, am revenit pe net si de acum o sa postez la fiecare pescuiala mai de soi.
Desigur ca am mai fost si la pescuit, ca altfel nu se putea, am fost pe Olt si la deal si la vale, mai cu rezultate, mai fara, dar mai mult noaptea, dupa somn. Orice activitate de spinning a fost intrerupta si va fi pana joia asta, cand, auzind eu ca Dunarea va fi crescuta (deci urca pestele pe Olt), ma voi duce intr-o plimbare de trei zile intre Dunare si Babiciu. Si numai cu batul de spinning si cu toate cutiile, cutiutele si troacele pe care le am cu tinichele, voblere, plastice si ce-or mai fi.
Am fost si saptamana trecuta, dar m-am limitat la somotei. Avatul nu ataca pe nicaieri, maruntis nu era pe deasupra, abia spre plecare au venit obletii sub barajul Rusanesti si pesemne ca pe sub ei au venit si salaii. Nefiind pregatit pentru salau, am optat sa merg noaptea pe malul stang, spre Babiciu, "la tevi", vreo 4 km amonte de Rusanesti. Ei bine, incepand chiar de la baraj, pe tot pereul erau masina langa masina, pana la 1 km de Babiciu, unde e apa prea mica sa mai poti arunca vreo undita. Asa ceva nu am mai vazut ! Cat or fi, vreo 14 km parca, nu am avut loc sa arunc 4 undite ! Era prima zi de dupa prohibitie, si cum tragea binisor platica pe zona... Nici la nunta nu e asa purcoi de lume !
Izbiceni |
Turnurile de la Bradisor, noaptea |
Asa ca pana saptamana de vine, s-auzim de bine !